Movie Time #18

Filmul de astazi este un film pe care sunt convinsa ca l-ati vazut. Este vorba despre „Titanic” pe care il ador (normal😀 ) si la incepu il uram (se mai schimba omul😀 ).

10 aprilie 1912.  Tehnologia furniza un şir de miracole timp de două decenii, iar oamenii începeau să nu mai aprecieze această spirală de evoluţie nesfârşită.  Ce putea să dovedească dominaţia omului asupra naturii decât lansarea la apă a navei Titanic, cel mai mare şi mai luxos obiect în mişcare construit vreodată de om?  Dar peste patru zile şi jumătate, lumea s-a schimbat.  Prima călătorie a „navei viselor” s-a încheiat într-un coşmar care depăşeşte capacitatea de înţelegere, iar credinţa oamenilor în forţa lor dominantă a fost distrusă pentru totdeauna de defectele specific umane: aroganţa, înfumurarea şi lăcomia.

Am dorit să fac acest film nu numai pentru a arăta moartea dramatică a acestei nave infame, ci şi scurta şi glorioasa ei viaţă.  Pentru a reda frumuseţea, exuberanţa, optimismul şi speranţa Titanicului, pasagerii şi echipajul său, si procesul infruntarea lor cu partea întunecată a umanităţii din spatele acestei tragedii, celebrează potenţialul nelimitat al spiritului uman.  Titanicul nu este o poveste atentionare – un mit, o parabolă, o metaforă a răului din lume. Este şi o poveste despre credinţă, curaj, sacrificiu şi, înainte de toate, despre iubire. Scenarist/regizor James Cameron, 1997

„Titanicul” lui James Cameron este o poveste de dragoste îmbinată cu scene de acţiune, care are loc în timpul primei călătorii a navei R.M.S. Titanic, mândria companiei White Star Line şi, în acelaşi timp, cel mai mare obiect în mişcare care fusese vreodată construit.  A fost cea mai luxoasă navă de linie a vremii sale – „nava viselor” – care a purtat spre moarte peste 1.500 de persoane în apele îngheţate ale Atlanticului de Nord, la primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912.
Călătoria „Titanicului” începe în prezent, în locul unde este scufundată epava acesteia, la două mile şi jumătate sub nivelul oceanului.  Un căutător de comori (Bill Paxton) este hotărât să scoată la suprafaţă bogăţiile acestei nave maiestuoase, pentru a descoperi povestea nespusă.  Ruinele tragice dispar, lăsând loc palatului sclipitor care a fost Titanicul, în momentul în care se pregăteşte lăsarea sa la apă pentru prima sa călătorie din Anglia.  Printre miile de călători care îşi iau rămas bun, destinul a ales două suflete tinere, făcându-le eroii unei pasiuni care le va schimba vieţile pentru totdeauna.

Rose DeWitt Bukater (Kate Winslet) este o americancă de 17 ani, din clasa superioară, sufocată de limitările şi aşteptările societăţii eduardiene, care se îndrăgosteşte de tânărul pasager de la clasa a treia, Jack Dawson (Leonardo DiCaprio), care este un spirit liber.  După ce deschide ochii la lumea din afara cuştii ai aurite, iubirea dintre Rose şi Jack creează un puternic mister care va dăinui peste ani, până în prezent.  Nimic nu îi va despărţi – nici măcar o întâmplare atât de greu de imaginat precum scufundarea Titanicului.

Universul lor este populat şi de Cal Hockley, interpretat de Billy Zane, moştenitorul unei averi imense şi logodnicul lui Rose, şi de Ruth DeWitt Bukater, mama lui Rose, avidă de poziţie socială, interpretată de Frances Fisher.  Laureata premiilor Oscar Kathy Bates este cel mai colorat personaj real de pe navă, Molly Brown.  Printre alte personaje istorice se află căpitanul E.J. Smith (Bernard Hill), directorul White Star Line, J. Bruce Ismay (Jonathan Hyde), şi constructorul şi arhitectul principal al Titanicului, Thomas Andrews (Victor Garber).   Mai participă la acest destin devastator pentru pasagerii Titanicului emigrantul italian Fabrizio De Rossi (Danny Nucci), cel mai bun prieten al lui Jack, sărac dar hotărât; şi Spicer Lovejoy (David Warner), valetul loial al lui Cal Hockley.
Paramount Pictures şi Twentieth Century Fox prezintă o creaţie a casei Lightstorm Entertainment Production, filmul „Titanic „ al lui James Cameron, avându-i în rolul principal pe Leonardo DiCaprio, Kate Winslet, Billy Zane, Kathy Bates, Frances Fisher, Bernard Hill, Jonathan Hyde, Danny Nucci, David Warner şi Bill Paxton.  Fiind scris şi regizat de James Cameron, filmul este produs de Cameron şi Jon Landau.  Rae Sanchini este producătorul executiv.

Va place filmul?????

About mariacris98

Be Weird. Be Random. Be Who You Are. Because You Never Know Who Would Love The Person You Hide.

13 thoughts on “Movie Time #18

  1. Dragutza Vale spune:

    Dupa cum aud de la toata lume: „este cel mai fain film si la sfarsit am plans in hohote!”.Inca nu l-am vazut,dar oricum il ursc!Poate o sa ma uit la el…poate!

  2. Ale spune:

    Mie mi-a placut mult filmul , si inca imi place ! Insa nu e preferatul meu ! :*

  3. Alexa Ale spune:

    Cum as putea sa nu iubesc filmul acesta?? Cum? Este unul din preferatele mele.

  4. paunaoana spune:

    nici eu nu l-am inteles din prima,dar acum il ador!nu il mai vizionez pentru ca ma face sa plang in hohote.abia am devenit optimista,nu vreau sa pierd evolutia asta.

  5. paunaoana spune:

    o iubire a tuturor iubirilor…

  6. paunaoana spune:

    imi place mult actrita.am mai vazut-o si in alte filme,dar nu are acelasi farmec ca aici.e delicata,inocenta,puternica,buna,visatoare….idealul feminin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s